Intoarcerea fiului ratacit de marin preda

E dimineata, am gura amara si cârcei în tot corpul
Peste geam vad pâinea rotunda si inaccesibila ca idealul unui 
adolescent
Ma întind si ma las fara sa vreau în voia mea însumi
Si cuget banal ca lumea-i inutila si traieste fara nici un rost...

Asa cum ma cuprinde nostalgia boabelor de porumb
coapte-n taraba
si a mamaligii cu brânza fripta pe jaratec a oamenilor prosti...
nu-i nimic, ca doara ti-ai propus sa fii luptator si sa cuceresti lumea
si ai nadejdea sa revina niste timpuri ce nici macar nu le cunosti.

Acum da-te jos din pat si cauta si munceste fiindca nu-i rusine
Ei, asculta-ma: am fost pe rând: maresal dupa caruri mortuare,
am spalat pe jos, am tinut filozofic de coarne roaba
si am maturat maret si ,,dégagé" pe trotuare.

Nu mai scrie versuri prozatorule care faci patetic foame:
Puncteaza de vrei mizeria sau descrie ca un Neron, o vâltoare,
Urmareste ca prostul un copil ce duce înghetat un lemn în sanie,
sau fugi ca un foiletonist dupa inspiratie pentru intriga fascicolei viitoare.

- Da, dar în mine se prabusesc o mie de visuri.
Sunt tot atât de gol si inutil cum am plecat de-acasa
si asa cum sunt m-a cuprins nostalgia boabelor de porumb coapte-n taraba
si a mamaligii parintesti aburinde si calde de pe masa.